Încep lucrările de modernizare pe DJ 291 D Ibănești – Cristinești

asfaltare dumeni - cordareni _1Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a fost prezent miercuri pe șantierele obiectivelor de investiții ”Reabilitare pod peste râul Jijia” pe DJ 292, în comuna Broscăuți, respectiv pe DJ 298 tronsonul Dumeni – Cordăreni, pentru a verifica stadiul la care au ajuns lucrările de reabilitare, respectiv de turnare a covorului asfaltic.

Astfel a constat faptul că lucrările de reabilitare a podului de la Broscăuți se desfășoară conform graficului, una dintre cele mai recente acțiuni a fost aceea de aducere pe șantier a grinzilor podului, acestea urmând să fie instalate în zilele următoare.

like facebook, stiri, botosaniReamintim că proiectul de reabilitare a podului din Comuna Broscăuți este finanțat prin PNDL II, valoarea contractului de lucrări fiind de 1.937.787,02 lei, la care se adaugă T.V.A. în valoare de 368.179,54 lei, iar lucrările sunt executate de asocierea de firme SC Conhidro SRL și SC Construcții Feroviare Drumuri Poduri SRL.

În ceea ce privește lucrările de asfaltare a drumului județean DJ 298, tronsonul Dumeni – Cordăreni, și acestea sunt într-o etapă destul de avansată. Începute săptămâna trecută, lucrările de turnare a covorului asfaltic au ajuns la această dată la km 7. Asfaltarea întregului tronson, ce măsoară 10 km, va fi finalizată pană la sfârșitul aceste săptămâni.

De asemenea, miercuri s-a predat și amplasamentul în vederea demarării lucrărilor de modernizare pe DJ 291 D Ibănești – Cristinești, urmând ca asocierea de firme S.C. Big Conf S.R.L., S.C. Cornell`s Floor S.R.L., S.C. Transporturi Auto S.A. și S.C. Conrec S.A., în care S.C. Big Conf S.R.L. este lider de asociere, să procedeze la începerea lucrărilor de modernizare a tronsonului pe o lungime de 5 km.

Proiectul este finanțat prin PNDL II, iar valoarea contractului de lucrări este de 7.556.233,10 lei, la care se adaugă T.V.A. în sumă de 1.435.684,29 lei. Termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

Sunt mulțumit de modul în care se desfășoară lucrările și de ritmul în care au avansat de la reluarea lor, după perioada cu fenomene meteo nefavorabile. Deși din cauza vremii s-au înregistrat anumite întârzieri, am primit asigurări de la toți constructorii, că acestea vor fi recuperate pe parcurs și că vor respecta termenele asumate prin contractele de lucrări. Sunt convins că la expirarea acestor termene ne vom putea bucura cu toții de aceste investiții și de condiții normale de trafic.” a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta.

asfaltare dumeni - cordareni _2

 

One thought on “Încep lucrările de modernizare pe DJ 291 D Ibănești – Cristinești

  1. Mari lucrari de modernizare a drumurilor judetene = gaina cu margica( adică 7 km, 5 km, 0,5 km) din totalul celor peste 400 km. Dacă facem un calcul simplu, ar trebui ca PSD sa fie la conducerea judetului timp de 66 de ani pentru a asfalta toate drumurile judetene. Nu cred ca cetățenii cu drept de vot vor mai prinde ,,evenimentul” peste 66 de ani si…. atunci, probabil că vom vota alt partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *