Olimpiu Moruţan a impresionat în ultimele două meciuri la FCSB, cu Rudar Velenje şi Poli Iaşi, în care a marcat două goluri şi a oferit două pase decisive. Practic, mijlocaşul de 19 ani a contribuit la jumătate dintre golurile roş-albaştrilor în cele două succese identice, 4-0, obţinute în doar 3 zile.
În aceste condiţii, nu este o surpriză că patronul Gigi Becali vorbeşte la superlativ despre fotbalistul transferat de la FC Botoşani. În acelaşi timp, prestaţiile foarte bune ale lui Moruţan le-a reamintit ucrainenilor de la Shakhtar Donetsk despre faptul că au ratat şansa de a-l achiziţiona în iarnă.
Se pare că oficialii fostei echipe a lui Mircea Lucescu continuă să-l monitorizeze pe Moruţan şi chiar s-ar fi interesat despre preţul actual al fotbalistului. Evident, o tentativă fără şanse de reuşită la acest moment, mai ales că Becali a fost categoric când a fost întrebat despre o eventuală vânzare a internaţionalului de tineret.
„Nu a mai avut Steaua un număr 10 de mulți ani. E fotbalist. Moruțan are salariu 8.000 pe lună, îi fac 14.000. Îi măresc și clauza, îi fac 200 de milioane de euro. Man pleacă peste doi ani, iar Moruțan peste trei ani„, a declarat patronul vicecampioanei, după partida cu Poli Iaşi.
În iarnă, Shakhtar a încercat în ultimul moment să-l deturneze pe Moruţan din drumul către FCSB, însă jucătorul a ales să semneze cu roş-albaştrii.
„Au fost oferte mult mai tentante din punct de vedere financiar. El a ales să rămână în România, să mai facă un pas. E cea mai bună alegere pentru el în acest moment. Pe lângă Şahtior, au mai fost discuţii cu Lokomotiv Moscova, câteva echipa din Italia, CFR Cluj… În total au fost cam cinci oferte pentru el. Şahtior a venit pe ultima sută de metri. I-au propus un salariu mare, mai mult au vrut să blocheze transferul la FCSB„, spunea la momentul respectiv agentul mijlocaşului, Florin Vulturar.
„Ce mi-a oferit în plus FCSB faţă de Şahtior? De fapt, eu am ales cu sufletul Steaua. Consider că poate fi o rampă de lansare pentru viitor„, şi-a explicat Moruţan alegerea.
Sursa: Digisport