Atenție, șoferi, la plata rovinietei! Anunțul făcut de DRDP

rovinietaAvând în vedere că ne aflăm în plină perioadă a concediilor, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași reamintește conducătorilor auto obligativitatea achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale (rovinieta) înainte de plecarea în călătorii, potrivit legislației în vigoare.

În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15, din 24 ianuarie 2002, tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România se achită în funcție de tipul vehiculului și se aplică în mod nediscriminatoriu utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care utilizează rețeaua de drumuri naționale din România pe parcursul unei perioade de timp date.

like facebookResponsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru autovehiculele înmatriculate în România revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul autoturismelor înmatriculate în străinătate, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Constatarea contravențiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către:

  1. a) inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, prin intermediul terminalelor de interogare;
  2. b) Poliția Rutieră, prin intermediul terminalelor de interogare;
  3. c) personalul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. care efectuează controlul:

(i) în punctele de trecere a frontierei de stat, prin intermediul terminalelor de interogare;

(ii) pe rețeaua de drumuri naționale din România, prin intermediul sistemelor de camere video;

  1. d) personalul Poliției de Frontieră care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, prin intermediul terminalelor de interogare.

În cazul utilizatorilor români sau străini, dacă se constată prin intermediul terminalelor de interogare lipsa rovinietei valabile, personalul abilitat aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției după identificarea contravenientului utilizator român sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini, proces-verbal de constatare a contravenției care poate fi încheiat și în lipsa contravenientului.

De asemenea, mai informăm că Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 611/2015 de aplicare a normelor metodologice pentru încasarea tarifului de utilizare a drumurilor naționale dispune că tariful de utilizare se achită în funcție de tipul vehiculului și se aplică în mod nediscriminatoriu utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate temporar sau definitiv care utilizează rețeaua de drumuri naționale din România pe parcursul unei perioade date.

Atenționăm că pentru autovehiculele noi, care nu sunt înregistrate în sistemul de înmatriculări auto din România, deși au numere roșii/provizorii, nu trebuie să se achite taxa de utilizare a drumurilor. Pentru autoturismele achiziționate și înmatriculate prima dată în străinătate, cu numere roșii provizorii din România, trebuie să se achite taxa de utilizare a drumurilor naționale (rovinieta).

Reamintim că pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin portalul web www.erovinieta.ro se pot efectua și verifica plățile și perioadele de valabilitate, precum și trecerile prin stațiile de taxare Fetești (pe benzile marcate „e-tarif”).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *