Un drum județean din Botoșani se află într-o stare deplorabilă, iar șoferii fac apel la administratorii drumurilor și la conducerea Consiliului Județean să intervină pentru reabilitare.
Este vorba de drumul județean DJ 293 care face legătura între Dorohoi și Havârna, care arată „ca după război”.
„Este un coșmar să mergi cu mașina pe acest drum. Nu ai unde să te mai ferești de gropi. Încerci să eviți o groapă și intri în alta”, susține unul dintre șoferii care face aproape zilnic acest traseu.
Gropile din asfalt au fost acoperitecu pietriș, însă și acesta a fost spălat de ultimele ploi.
Foto: Facebook
Nu cred ca exista la nivel national (probabil european, mondial și chiar la nivel de galaxie) un CJ mai incompetent decat cel din Botosani! Ai auzit pacaleti? Conduci cel mai incompetent si rau-voitor CJ din lume! Majoritatea drumurilor din judetele vecine, Iasi si Suceava, au fost reabilitate, in schimb toate cele din jud. Botosani au fost efectic abandonate, sunt pline de gropi, denivelari, cratere! Imediat cand intri din jud. Iasi in jud. Botosani, prin Plugari sau dinspre Pascani, incepe calvarul! In judetele celelalte drumurile sunt noi, in jud. Botosani sunt efectiv pline de cratere! Rusine pacaleti! Rusine CJ Bt! Va bateti joc de oameni, nenorocitilor!!!!