Copiii familiilor ale căror case au fost distruse sau afectate de fenomenele meteo extreme de la sfârşitul lunii iunie vor pleca într-o tabără gratuită.
Sejurul este asigurat de Guvern, prin proiectul naţional „Solidaritatea”, elaborat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi destinat copiilor și tinerilor proveniți din familiile afectate de calamități naturale.
Lista beneficiarilor, elaborată de Primăria Comunei Coşula, a fost transmisă de Instituţia Prefectului către Ministerul Tineretului şi Sportului, urmând ca programarea copiilor în tabără să fie stabilită în următoarea perioadă.
Din judeţul nostru, beneficiari ai taberei gratuite vor fi 12 copii din opt familii din comuna Coşula, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani (patru copii de 7 ani, trei de 9 ani, trei de 10 ani şi câte unul de 11, respectiv 13 ani). Copiii vor fi însoţiţi de cadre didactice numite de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean.
„Ieri a fost ultima zi în care judeţele afectate de fenomenele meteorologice au mai putut transmite la Ministerul Tineretului şi Sportului listele cu copiii care vor beneficia de tabără. Aşteptăm acum informaţii legate de perioada vacanţei şi locul în care cei mici îşi vor petrece şapte zile de vacanţă, departe de problemele de acasă. Suntem în permanentă legătură cu Ministerul dar şi cu celelalte autorităţi pentru ca toate detaliile deplasării să fie puse la punct în cel mai scurt timp”, a declarat prefectul Dan Şlincu.