O firmă de construcţii din Botoşani a fost nevoită să contracteze muncitori vietnamezi pentru a suplini criza forţei de muncă. În acest timp, în judeţul din nordul României sunt peste 3.500 de şomeri, majoritatea semi-analfabeţi.
Mulţi angajatori români se plâng că nici măcar muncitori necalificaţi nu mai găsesc, iar agricultorii caută cu disperare zilieri, pentru care sunt dispuşi să plătească câte 80 de lei pe zi, plus mâncare şi alte beneficii. Cea mai mare cerere de muncitori este în domeniul construcţiilor, acolo unde marile firme desfăşoară lucrări de amploare din fonduri europene, scrie ziarul Adevarul.
Oficialii Tehnic Asist, una dintre cele mai mari firme de construcţii din judeţul Botoşani cu contracte în mai multe judeţe ale României, spun că au fost nevoiţi să angajeze asiatici pentru a reuşi să onoreze contractele în derulare. În prima fază, au fost angajaţi recent, prin intermediul unor firme internaţionale de recrutare, 33 de muncitori din Vietnam, care au fost direcţionaţi către şantierele societăţii din Botoşani, Maramureş, Satu Mare şi Bucureşti, spun reprezentanţii firmei. Aceştia spun că, în curând, numărul muncitorilor vietnamezi va ajunge la 60, adică 20% din efectivul total al angajaţilor firmei. O bună parte a muncitorilor vietnamezi au fost alocaţi şantierului din oraşul botoşănean Flămânzi.
„Se închină la mine ca la împărat“
Cei aproximativ 20 de vietnamezi trimişi pe şantierul de la Flămânzi lucrează la modernizarea sistemului de apă şi canalizare din localitate, dar şi la reparaţia trotuarelor. Asiaticii au reuşit să impresioneze prin eficienţă autorităţile locale şi au stârnit simpatia localnicilor.
Vietnamezii lucrează în general la săparea şanţurilor, montarea trotuarelor şi amplasarea ţevilor. Sunt mici de statură şi supli. Au ajuns la Flămânzi la sfârşitul săptămânii trecute. Încă din prima zi au stârnit curiozitatea localnicilor. Majoritatea sunt oameni în vârstă, care n-au mai văzut în viaţa lor asiatici.
Zilnic se opresc şi privesc amuzaţi chipurile vietnamezilor, obiceiurile lor specifice de odihnă şi felul cum se hrănesc. Localnicii i-au îndrăgit din prima clipă şi nu au niciun fel de prejudecată în ceea ce-i priveşte, mai ales că sunt foarte respectuoşi. „N-am văzut în viaţa mea vietnamezi. Am 82 de ani şi mă uit că-s curios. Îs oameni şi ei ca noi şi-i bine că au venit, că nu are cine munci în locul lor. Tinerii au plecat în străinătate, iar ăia răi de muncă bat crâşmele. Eu sunt bucuros că au venit. Salută toată ziua. Se înclină la mine ca la împărat. Îi salut şi eu, îi întreb: «Ce faceţi băieţi? Spor la muncă!». Nu mă înţeleg, dar zâmbim şi bunătatea o pricepe toată lumea“, spune nea Mihai, un bătrân de 82 de ani din Flămânzi.
„Le fac borş şi friptură“
De altfel, bătrânul, ori de câte ori are drum, pe strada numită sugestiv „1907“ (n.r. – după răscoala care a avut loc în localitate), acolo unde lucrează vietnamezii la trotuare, le aduce sticle cu lapte şi le dă napolitane.
„Îs ca nepoţii mei. Îi văd cum trudesc săracii şi mă gândesc şi la ai noştri, cum muncesc prin altă parte. În faţa lui Dumezeu suntem la fel“, spune bătrânul. O altă săteancă le aduce castraveţi, roşii şi pachete cu mâncare, chiar dacă vietnamezii beneficiază de masă zilnică din partea firmei. „Să aibă pe mai târziu. Sunt băieţi harnici şi ne bucurăm că au venit că nu mai era cine lucra şi stăteam cu trotuarele aşa. Sunt tot de-ai noştri, tot oameni. Sâmbătă am să-i chem la masă, că i-am văzut lucrând sâmbăta trecută. Le fac borş şi friptură“, spune femeia. Vietnamezii primesc bucuroşi castraveţi în căştile de lucru şi-i pun deoparte.
Am venit să-mi hrănesc familia“
La rândul lor, vietnamezii sunt impresionaţi de relaţia cu localnicii. Tkan Dinh Bieu are 40 de ani şi este un fel de şef de echipă. Este, de altfel, singurul din grupul lui de 10 vietnamezi care ştie puţină engleză. „România este o ţară foarte frumoasă, dar mai ales cu oameni foarte buni. Parcă ne cunoşteau de mult. Oameni foarte ospitalieri“, spune Bieu. Pe lângă acesta, Hoang Van Tuan este al doilea cunoscător de engleză al echipelor de la Flămânzi. Ne spune că are 27 de ani şi că a venit în România pentru a-şi hrăni familia. A fost pe şantiere din aproape toată lumea. „A trebuit să vin pentru a câştiga bani pentru soţie, copii. Îmi place aici, condiţiile sunt bune. Am fost pe multe şantiere“, spune Tuan. La rândul său, Bieu spune că echipele de vietnamezi sunt bine pregătite şi că muncesc pentru hrana de zi cu zi a familiilor. „Muncim din greu pentru ca familiile noastre să aibă ce mânca. Suntem muncitori foarte buni. Mici, dar cu suflet mare“, spune Bieu amuzat.
Muncesc mai bine decât românii
Autorităţile din Flămânzi dar şi localnicii sunt foarte mulţumiţi de felul în care muncesc vietnamezii. „Sunt foarte harnici. Mai harnici decât ai noştri“, spune femeia care le oferă mâncare vietnamezilor. Totodată, viceprimarul din Flămânzi, Ioan Guraliuc, confirmă această realitate. „Eu am văzut rezultatele în urma muncii lor. Trotuarele făcute de ei arată super. Să vedeţi, prin comparaţie, cum arată cele făcute de ai noştri…“, spune viceprimarul din Flămânzi. Judeţul Botoşani figurează în statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) cu peste 3.500 de şomeri. Reprezentanţii AJOFM spun că majoritatea sunt semi-analfabeţi şi că nu îndeplinesc condiţiile de a urma cursuri de calificare. Pe scurt, n-au nicio meserie şi nici n-ar fi capabili să înveţe vreuna.
„Apreciem că aproximativ 80% dintre persoanele înregistrate în evidenţele noastre nu sunt eligibile pentru a urma un curs de formare profesională“, spune Gabriela Vranciuc, purtător de cuvânt al AJOFM Botoşani. La şomeri se adaugă asistaţii social, alte câteva mii. Firmele de construcţii au recurs la angajarea asiaticilor în condiţiile în care nu mai aveau cu cine lucra. „Au venit două fime. Una pentru modernizarea reţelei de apă şi canal, cealalată pentru reabilitarea de drumuri. Au luat toţi oamenii disponibili din zonă şi tot mai aveau nevoie“, spune Ioan Guraliuc, viceprimarul din Flămânzi. Edilul spune că majoritatea muncitorilor necalificaţi din localitate sunt pretenţioşi şi că preferă să stea acasă decât să lucreze pe un salariu minim pe economie.
Sursa: Adevarul
