Economii la sânge la Spitalul Judeţean. Conducerea unităţii spitaliceşti a fost nevoită să strângă cureaua la maxim pentru a mai reduce din cheltuieli şi a nu mai acumula datorii. Astfel, angajaţii unităţii spitaliceşti au fost atenţionaţi să nu mai aprindă inutil lumina în unitate, acolo unde nu se impune şi mai ales pe timp de zi, şi să consume mai puţină apă, pentru că facturile la utilităţi trebuie reduse în perioada următoare. Mai mult, infirmierele spitalului au primit sarcină să verifice regulat robinetele din saloane şi de la grupurile sanitare pentru a nu se mai face risipă la apă, dar şi lumina de pe holurile spitalului.
“Nu sunt acestea principalele noastre ţinte, dar dacă şi 10 lei obţinem economie tot e bine. Sunt bani pe care îi câştigăm. Este vorba de folosirea mai judicioasă a curentului electric ziua şi reparaţii la toate toaletele unde apa curge zi şi noapte. Adunând banii din toate părţile calitatea actului medical poate să crească, iar angajaţii se vor conforma până la urmă”, a declarat medicul Ovidiu Mimor, manager la Spitalul Judeţean “Mavromati”. Potrivit acestuia, lunar, o parte din facturile la utilităţi sunt mai mari datorită pierderilor cauzate de ţevile deteriorate, dar şi datorită risipei făcute de angajaţi.