O femeie, în vârstă de 40 de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, a fost găsită moartă, sâmbătă, într-o casă nelocuită din Dolhasca, județul Suceava.
Femeia era cunoscută ca fiind o împătimită a băuturilor alcoolice și deseori stătea la locuința concubinului său din Dolhasca. Femeia a fost internată în Spitalul din Fălticeni pe 5 iulie după ce a consumat mult alcool și a intrat într-o stare de euforie. Ea a ieșit din spital și s-a reîntors în Dolhasca.
A plecat de la locuința concubinului său, iar o zi mai târziu a fost găsită moartă. Polițiștii fac cercetări pentru „moarte suspectă”. Femeia avea o serie de urme pe corp. Oamenii legii urmează să stabilească dacă aceasta a fost ucisă sau a fost o moarte naturală.