O comună din Botoşani va investi peste şase milioane de lei pentru a realiza o aducţiune de alimentare cu apă din Prut.
Este vorba de comuna Adăşeni, care se va conecta la magistrala de apă Ştefăneşti- Săveni, în baza unui proiect cu finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Cu fondurile atrase prin PNDL, administraţia locală va asigura racordarea la magistrala respectivă, dar va face, în acelaşi timp, extinderea reţelei de apă existentă în comună.
Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 6,32 milioane de lei.
Durata contractului este de 74 luni şi este formată din perioada de proiectare a lucrărilor de două luni, perioada de execuţie a lucrărilor de 12 luni şi perioada de notificare a defectelor de 60 luni.