Un botoșănean a adjudecat, vineri, un loc de parcare cu nu mai puțin de 800 de lei. Trei persoane s-au ”bătut” pentru locul de parcare din Aleea Căpitan Romano, iar în cele din urmă a fost adjudecat cu 800 lei.
De asemenea, pe strada Bucovina, un loc de parcare s-a luat cu 720 lei, iar pe Aleea parcului cu 710 lei.
Un număr de 350 de locuri de parcare au fost scoase la licitație, în mai multe zone ale orașului. Potrivit reprezentanților Primăriei Botoșani, în municipiul Botoșani sunt aproape 8000 de locuri de parcare din care 6.500 sunt concesionate.