Un primar din județul Botoșani a avut o poziție tranșantă vizavi de războiul dus în Consiliul Local Botoșani în privința deschiderii zonei de agrement Cornișa. Primarul orașului Săveni, Relu Târzioru, a spus că parcul trebuie deschis, indiferent cu ce riscuri, ”întrucât uzura morală își va spune cuvântul și nu o să mai aibă ce deschide la anul sau peste doi ani”.
Târzioru a spus că le oferă consiliere gratuită aleșilor locali pe aceast subiect.
”Trebuie să acționeze ferm și imediat. Soluții sunt, pentru că întotdeauna doar cine nu vrea nu găsește soluții. Dacă nu se pricep, să vină să-i consiliez eu. Sunt soluții să deschidă Cornișa fără nicio problemă. Nu înțeleg de ce nu iau atitudine, de ce nu fac nimic. Sunt într-adevăr lucruri care lasă de dorit acolo, sunt într-adevăr probleme care trebuie rezolvate, dar nimeni nu-și asumă”, a spus primarul orașului Săveni, care a sugerat să se contacteze o firmă de audit exterior pentru a vedea ce este rău și ce este bun la acest obiectiv, iar aleșii care nu își fac treaba să plece acasă, indiferent de culoarea politică.