O comună din Botoșani a beneficiat de o sumă de nu mai puțin de 1,5 milioane de euro pentru modernizarea drumurilor comunale și a celor sătești.
Cea mai mare sumă alocată pentru infrastructură la nivelul unei comune va ajunge la Blândești, acolo unde autoritatea locală va face modernizarea a șapte kilometri de drumuri de interes local.
Cei 6,4 milioane de lei vor fi folosiți pentru modernizarea a zece drumuri sătești și două drumuri comunale.
„Drumurile se afla intr-o stare avansata si continua de degradare sun actiunea factorilor de mediu si trafic, starea de degradare fiind specifica drumurilor pietruite – denivelari, burdusiri, fagase”, se arată în documentația întocmită de primărie.
Primăria Blândești a demarat licitația pentru stabilirea firmei care se va ocupa de refacerea drumurilor, termenul limită de depunere a ofertelor fiind de 27 iulie.