Un nou hotel în zona centrală a municipiului Botoșani. Va avea spații comerciale, parcare subterană şi supraterană

alee hotel belvedere BotosaniInvestiție uriașă în zona centrală a municipiului Botoșani, acolo unde va fi construit un ansamblu de locuinţe colective, spaţii comerciale la parter şi parţial etaj I şi corp hotel, parcare subterană şi supraterană.

Dezvoltatorul este societatea Belvedere, care deține Hotel Belvedere. Investiția omului de afaceri Eugen Tudose se va realiza la Casele Antipa, de pe Bulevardul Mihai Eminescu, pe o suprafaţă de 3810 de metri pătraţi.

like facebookPotrivit proiectului, ”pe orizontală, în nordul proprietății este propus un corp de clădire care va funcționa ca hotel, cu zonă de servicii distribuite parțial la parter și etajul I, după care urmează o zonă de locuințe cu spații comerciale la etajul I și parțial la parter. Pe partea verticală, la subsol va fi o parcare acoperită, la parter spații comerciale și parcare deschisă, la etajul I spații comerciale și parțial unități locative,. iar la etajele 2-7 locuințe colective.  Casele Antipa vor fi renovate și se vor demola extensiile construite între anii 1950-2000”.

Sunt propuse, de asemenea, două variante de ridicare a clădirilor. Dezvoltatorul susține că prin realizarea acestei investiții se vor crea locuri de muncă și locuri de parcare și ”se vor aduna mai mulți bani la bugetul local”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *