Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea funcțiilor de șef de post în zece comune din județ, însă la concurs s-au înscris doar șapte agenți.
Mai multe comune au fost neatractive, astfel încât polițiștii au refuzat să meargă la concurs pentru conducerea Postului de Poliție. Este vorba de posturile din Stăuceni, Dimăcheni sau Dângeni, pentru care nu există candidat.
Iată cei care s-au înscris la concurs:
Nr. crt. | Gradul profesional, numele şi prenumele candidatului | Candidatură VALIDATĂ/ INVALIDATĂ | Postul pentru care candidează |
1 | Agent șef de poliție GHEBAN CRISTIAN | INVALIDATĂ (nu s-a prezentat la testarea psihologică) | PPC STĂUCENI – SPR 1 BOTOȘANI |
2 | Agent șef adjunct de poliție GRIGORAȘ VLĂDUȚ IONUȚ | VALIDATĂ | PPC TODIRENI- SPR 3 HLIPICENI
|
3 | Agent principal de poliție ONOFREI DANIEL | VALIDATĂ | PPC RĂUSENI –SPR 3 HLIPICENI |
4 | Agent șef adjunct de poliție OZOREANU EMIL | VALIDATĂ | PPC BRĂIEȘTI – SPR 4 DOROHOI
|
5 | Agent șef principal de poliție CIOBANU CRISTIAN IOAN | VALIDATĂ | PPC VĂCULEȘTI –SPR 4 DOROHOI |
6 | Agent de poliție BUTACU CĂTĂLIN DĂNUȚ | VALIDATĂ | PPC MITOC – SPR 9 VLĂSINEȘTI |
7 | Agent șef de poliție GHEBAN CRISTIAN | VALIDATĂ | PPC ADĂȘENI – SPR 9 VLĂSINEȘTI |
8 | Agent principal de poliție VATAMANU ROBERT | VALIDATĂ | PPC RIPICENI –SPR 10 ȘEFANEȘTI |
Sunt vacantate următoarele funcții vacante:
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Stăuceni din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Botoșani;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Răuseni din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Hlipiceni;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Todireni din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Hlipiceni;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Brăiești din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dorohoi;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Dimăcheni din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dorohoi;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Văculești din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dorohoi;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Adășeni din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Vlăsinești;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Dîngeni din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Vlăsinești;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Mitoc din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Vlăsinești;
- șef post I la Postul de Poliție Comunal Ripiceni din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Ștefănești.
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să fie agenți de poliție, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
- să fie declaraţi „apt medical” şi „apt” la testarea psihologică pentru promovarea în funcţii de conducere;
- să nu fie cercetaţi disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie în condiţiile Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare sau faţă de care să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală;
- să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu.
- să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei
- să dețină/să obţină aviz pentru numirea în structurile poliției judiciare, conform prevederilor legale în vigoare;
- să dețină/să obţină autorizație de acces la informaţii clasificate din clasa „Secret de stat”, nivel „ Secret de Serviciu”, conform prevederilor legale în vigoare;
- să dețină/ să obțină aviz rutier,conform prevederilor legale în vigoare;
- să dețină permis de conducere categoria „B”.
Concursul va avea loc la data de 09 iulie 2018, începând cu ora 10.00, pentru funcțiile vacante din cadrul SPR 1 Botoșani, SPR 4 Dorohoi și SPR 10 Ștefănești, și în data de 10 iulie 2018, începând cu ora 10.00 pentru funcțiile vacante din cadrul SPR 3 Hlipiceni, SPR 9 Vlăsinești și la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani iar proba de concurs va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio şi/sau video.
Evaluarea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Nota de promovare este minim 7,00, candidaţii fiind declaraţi „admis” în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la interviul structurat pe subiecte profesionale.