O stradă din municipiul Botoșani a fost afectată puternic de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute și este închisă circulației rutiere. Este vorba de strada Grigore Antipa, cea mai distrusă după ploile torențiale. Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, susține că strada va fi închisă până la remedierea problemelor și că la această dată se circulă doar pietonal.
”Pe strada Grigore Antipa sunt prăbușiri mari, tronsonul este afectat de alunecări de teren reactivate pe marginea drumului. De asemenea, sistemul de colectare și drenaj al apelor este distrus. Pietonal se poate circula, dar mașinile nu au voie. Riveranii circulă pietonal. Vom încerca să intervenim cât mai rapid, dar așteptăm să vedem dacă prindem bani de la Guvern”, a declarat viceprimarul Murariu.
În urma inundațiilor care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute și în urma verificărilor făcute de echipa de la Direcția Edilitare și Serviciul Voluntar de Situații de Urgență din cadrul Primăriei Botoșani, s-au mai depistat probleme pe următoarele străzi: strada Tunari, Aleea Humulești, strada Pacea centura ocolitoare, vizavi de Modern Calor, strada Mușat Vodă-unde trebuie redimensionate conductele de apă pluvială, strada Plopilor, unde este și un pod afectat, strada Bucovina- bariera Curtești, strada Macului, Mărului, Vâlcelei, strada Barbu Lăzăreanu, strada Popăuți, strada Codrului.
”Situația este înaintată la Prefectură și așteptăm o echipă care să facă o verificare în teren. Dumnealor vor să se asigure că datele transmise de noi sunt reale și încercăm să obținem niște bani de la Guvern pentru reabilitarea acestor străzi”, a adăugat Murariu.