Reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani atrag atenția botoșănenilor plecați în străinătate că programările în cadrul serviciului se fac doar online. Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV Botoșani, susține că în perioada imediat următoare se așteaptă la o creștere a cererilor și că stranierii au aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni.
”Activitatea de la serviciul nostru se desfășoară în cea mai mare parte în baza bonurilor de programare care se obțin în sistem online. Pentru că ne așteptăm la o creștere foarte mare a cererilor concetățenilor noștri care se întorc, le amintesc că serviciile se vor acorda pe baza programărilor online. Mulți dintre ei motivează că vin din străinătate și nu pot decât site-urile de socializare să le folosească. De oriunde din lume se poate accesa site-ul www.drpciv.ro sectiunea programări online și fiecare să se programeze. Dumnealor consideră că venind din străinătate au mai multe drepturi decât cei de aici. Noi trebuie să oferim aceleași servicii pentru toți. Nu-i putem da deoparte pe cei de aici, încercă să aplicăm aceeași unitate de măsură pentru toți”, a precizat Ciornea.
Tirziu