Un tânăr din judeţul Botoşani este cercetat de poliţişti după ce a pătruns într-o biserică şi a furat banii pe care preotul îi lăsase înăuntru.
Poliţiştii oraşului Darabani au identificat un tânăr de 20 de ani din localitatea Bajura, care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns în incinta bisericii din localitatea de domiciliu, de unde a sustras suma de 250 de lei.
Ulterior, el a intrat şi în locuinţa unui bărbat de 41 de ani, de unde însă nu a sustras bunuri sau valori.
În cauză a fost deschis un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat.