Nu mai puțin de 17 unități-administrativ teritoriale au fost afectate după precipitațiile abundente și vijeliile care s-au abătut în județ. Este vorba de municipiile Botoșani și Dorohoi și comunele Sulița, Roma, Bălușeni, Lunca, Brăiești, Mihai Eminescu, Copălău, Cândești, Todireni, Răchiți, Pomârla, Prăjeni, Știubieni, Vorona, Vf. Câmpului, Mihăileni. Cristian Amarandei, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a declarat, vineri, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență că mii de familii au rămas fără curent electric, sediile mai multor instituții publice au fost inundate, iar mai multe persoane au fost blocate în case.
Potrivit acestuia, în cadrul celor 17 unități administrativ-teritoriale au fost afectate 23 de localiutăți, În ceea ce privește întreruperea furnizării utilităților publice, joi, la ora 22 erau întrerupte 22 de posturi de transformare, respectiv patru linii electrice alimentate parțial, totalizând un număr de 8.539 de consumatori nealimentați. Afectate total au fost comunele Copălău, Știubieni, Vorona, Vf. Câmpului, Bălușeni, Brăiești iar parțial municipiile Botoșani și Dorohoi și comunele Trușești, Cândești, Todireni, Stăuceni, Văculești și Șendriceni.
Vineri, la ora 7, erau nealimentați 3,359 consumatori, fiind afectate parțial următoarele UAT-uri: municipiul Dorohoi, comunele Todireni, Stăuceni, Curtești, Bălușeni și Șendriceni.
”A fost evacuată o persoană din locuință, din comuna Mihai Eminescu, și cazată la rude. Au fost salvate șase persoane, o persoană blocată în autoturism, o persoană blocată datorită căderilor masive de precipitații, două persoane imobilizate la pat și care au fost evacuate de personalul ISU pe strada Humăriei din municipiul Botoșani și o persoană blocată în localitatea Roșiori și evacuată de pompieri”, a declarat Amarandei.
De asemenea, au fost inundate sediile unor instituții publice iar de pe sediul Direcției de Muncă a fost smuls acoperișul.
Pe mai multe drumuri a fost restricționată circulația, respectiv DJ 282 Hlipceni-Răuseni, unde s-a circulat pe un singur sens pe 1 km, au fost blocate în trafic 16 autovehicule, salvate de 200 de ovine în comuna Răuseni, inundate 22 de case, din care nouă în municipiul Botoșani, trei comuna Copălău, patru Sulișa, trei Mihai Eminescu, două Răchiți și una Todireni, dar și șase curți inundate.
Au fost șapte străzi inundate în municipiul Botoșani și 16 copaci căzuți pe carosabil.
Județul Botoșani se află sub atenționare de Cod galben până la ora 21.00 și avertizare hidrologică cod galben pe râul Jijia și afluenții acestuia până pe 1 iulie ora 24.00, iar pentru râul Prut sector amonte acumularea Stânca-Costești până pe data de 1 iulie pra 24.00.