Apreciatul interpret de muzică populară din Botoşani Ionel Pădurariu a început recent o colaborare cu Orchestra „Rapsozii Moldovei” de la Chişinău, care se derulează în paralel cu cele pe care deja le are cu „Lăutarii” şi „Mugurel” din capitala Republicii Moldova.
Artistul în vârstă de 36 de ani susţine că noua sa colaborare reprezintă o nouă etapă în cariera profesională, dar şi o încununare a muncii pe care a depus-o până acum.
Ionel Pădurariu, care este cunoscut atât ca solist vocal, cât şi instrumental (la trompetă), are, de asemenea, colaborări îndelungi cu posturile de televiziune TVR, Etno TV şi Favorit TV, care i-au promovat piesa sa de referinţă „De ai lume voie bună”.
Ionel Pădurariu a debutat în lumea muzicală în 2006, atunci când a obţinut premiul al doilea la festivalul „Moştenitorii” organizat de regretata Mărioara Murărescu, realizatoarea emisiunii „Tezaur folcloric” de la TVR 1.
Ulterior, a mai câştigat concursuri de interpretare precum „Satule, mândră grădină” sau „Pe deal la Teleormănel”.
În prezent, susţine spectacole în ţară, dar şi în comunităţile de români din Spania sau Italia, dar, în acelaşi timp, participă la evenimente private, precum nunţile sau cumetriile.
One thought on “Un apreciat interpret de muzică populară din Botoşani, colaborator al renumitelor orchestre de la Chişinău”