Un nou caz de agresiune în rândul cadrelor medicale de la Ambulanță a avut loc, duminică, într-o localitate din județul Botoșani. Autosanitara s-a deplasat la o intervenție în comuna Tudora, pentru un tânăr de 28 de ani care prezenta o plagă tăiată la mână.
În momentul în care au ajuns la fața locului, pacientul a început să agreseze verbal cadrele medicale.
Tânărul era în stare de ebrietate și, după un scandal cu părinții, a izbit cu pumnul într-o sticlă și s-a tăiat. Părinții au sunat la 112, însă, în momentul în care a fost băgat în ambulanță, el a devenit recalcitrant. I-a sărit în apărare și tatăl acestuia, care a venit cu o toporișcă
Cadrele medicale au fost nevoite să se blocheze în mașină și au solicitat sprijinul polițiștilor. La fața locului au ajuns oamenii legii, care l-au încătușat și l-au dus la Psihiatrie.
Tânărul a fost sancționat de polițiști cu amendă de 1000 lei.