Parlamentarul PSD Marius Budăi, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi că a crescut numărul românilor care au peste 1.000 de euro salariu/lună.
„În fiecare lună de guvernare PSD a adus mai mulți români în clasa de mijloc. O arată atât creșterea importantă a angajaților care au ajuns să câștige mai bine cât și distribuția acestora în țară. În prezent în România sunt 217.402 persoane, care sunt salariați cu normă întreagă și au salarii de peste 1.000 de euro net/lună. Este o creștere cu 80% față de anul trecut. Practic sunt cu 96.178 mai mulți salariați în 2018 la finalul lunii aprilie, față de aceeași perioadă din 2017, care primesc un salariu net de cel puțin 1.000 euro/net”, a explicat Marius Budăi.
Veniturile cetățenilor din fiecare județ al țării s-au majorat pentru că România a avut o creștere importantă a PIB de 6,9% în condițiile reducerii TVA de la 24% la 20% şi apoi la 19%, a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%, a micșorării contribuțiilor sociale de la 39,25% la 37,25 %, a extinderii aplicării impozitului minim de 1% pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderile care au cifră de afaceri de 1 milion de euro/an, a eliminării a peste 100 de taxe și impozite parafiscale. Săptămâna trecută Camera Deputaților, în calitate de for decizional, la inițiativa PSD, a decis reducerea TVA de la 19% la 9% a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare şi pentru livrarea apei pentru irigaţii în agricultură.
„Aceste rezultate, cât și ultimile măsuri adoptate în Parlament pentru reducerea nivelului fiscalității arată că politica economică asumată de PSD a condus la creșterea salariilor nu doar în zona bugetară ci și în mediul privat. Este un contrast puternic în această privință față de perioada când opozanții de astăzi ai PSD erau la putere, iar PDL–ul lui Boc și Băsescu, transmutat în PNL tăiau fără milă și fără discernământ salarii și pensii”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.
Incredibil…stimatul domn nu se opreste din emis tampenii care nu au nicio legatura cu nivelul de trai, cu calitatea vietii. Dar, se pare, inaltele studii pe care le are il fac sa vada totul cantitativ si nu calitativ. Nu stiu altii ce cred, insa mie mi se pare ca omul e „plin” de expertiza…I-as propune sa vina pe Pietonalul Unirii sa declare cu voce tare „marile realizari”, ca sigur o sa se umple de „aplauze”.
Salut commentul lui Bogdan! Nu pot decat sa salut implicarea civica a inca unui om care scrie mult mai bine decat comunicatorii PSD ( nu ca ar fi foarte dificil sa scrii mai bine decat niste agramati cu liceul industrial la baza)…