Ziua Drapelului Național va fi marcată, marți, și la Botoșani. Pentru a sărbători această zi, Instituția Prefectului și Garnizoana Botoșani invită botoșănenii la manifestările organizate în Piața Tricolorului de pe strada Cuza Vodă, în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor, în ziua de 26 iunie, începând cu ora 10:00.
Spre deosebire de anii anteriori, organizatorii au pregătit un moment special, în care vor fi prezentate publicului drapelele pe care România le-a utilizat ca de-a lungul timpului, începând cu cel din anul 1848 și până la cel actual.
În preziua evenimentului, va avea loc ceremonia de coborâre de pe catarg a drapelului arborat în anul 2017, iar drapelul nou va fi depus la Capela Militară întru sfințire. În cadrul ceremoniei oficiale din ziua de 26 iunie, va avea loc primirea acestui drapel sfințit ce va fi înălțat pe catarg.
Activitatea se va încheia odată cu defilarea detaşamentului de onoare.