Organizația PSD Botoșani consideră că în cazul președintelui Liviu Dragnea, partidul trebuie să fie unit alături de liderul său, aceasta fiind singura abordare politică care poate da sens prezumției de nevinovăție.
PSD Botoșani îl susține în continuare pe președintele Liviu Dragnea, având în vedere respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343.
„Vedem deja multe atacuri la adresa președintelui PSD, care încalcă în mod grav prezumția de nevinovăție pe care chiar Comisia Europeană ne cere să o respectăm prin Directiva 2016/343. Nu trebuie să cedăm acestor atacuri. Dimpotrivă, trebuie ca PSD să fie unit și să-l susțină pe președintele său, care beneficiază de prezumția de nevinovăție, mai ales în acest caz în care am văzut că și opiniile judecătorilor din completul de judecată au fost împărțite. PSD Botoșani este alături de Liviu Dragnea, atât pentru menținerea la conducerea partidului, cât și la conducerea Camerei Deputaților. Până la pronunțarea unei decizii finale, președintele PSD este complet nevinovat” se arată în punctul de vedere al PSD Botoșani.
PSD Botoșani consideră că decizia instanței în cazul președintelui Liviu Dragnea prin amânările repetate în pronunțarea deciziei, arată că există un grad ridicat de incertitudine că această hotărâre de condamnare se va menține și după recursul din apel.
„Decizia pronunțată acum a fost luată sub o presiune enormă, cu atacuri virulente în presă, unde se cerea cu agresivitate condamnarea președintelui PSD. Se vede în toate aceste acțiuni o regie: atacul în presă, mulțimile din piață, amânările sentinței, programarea pronunțării spre seară, la ora adunării manifestanților, pregătirea pe Facebook, păstrarea sentinței lui Dragnea la sfârșit. Și-au sincronizat până și moțiunea de cenzură cu sentința. Asta e calea prin care cei care au pierdut alegerile au înțeles să încerce să câștige puterea. E un motiv în plus pentru care trebuie să rămânem uniți și să ne susținem liderul”, consideră PSD Botoșani.
Sursa: comunicat de presă PSD
Dupa ce a inlaturat conducerea veche, Daddy s-a inconjurat , in mod voit, de oameni fara valoare si personalitate din esaloanele inferioare si din PRM (Docila, Carmen Dan, Vasilescu, Stefanescu, etc). Astia , stiind ca nu au nicio pregatire si nicio calitate pentru functiile pe care le ocupa, alta in afara slugarniciei desantate aratate celui caruia isi datoreaza functiile, vor sta cu burta pe ciolan cat de mult vor putea si vor debita ineptie dupa ineptie (vezi comunicatul de mai sus), doar pentru a preveni caderea sefului. Pleaca”daddy”, pleaca toata camarila lui… Din neantul inculturii si mocirla habarnismului i-a scos infractorul, in neant si mocirla se vor intoarce. Asta este frica lor cea mai mare…
Sedinta la varful PSD…Oare va fi o lupta pe viata si pe moarte intre conducerea actuala (analfabeta si corupta, dar fara scrupule, gata de orice pentru a-si pastra privilegiile) si marea masa a partidului (amorfa, cvasi-inerta, numai buna de condus…)? Oare psd-istii cinstiti (cei care nu au furat doar pentru ca nu au avut inca ocazia, dar isi fac simtita prezenta in fata sefului prin gudurari baloase, sperand ca vor ajunge mai repede la ciolan…) vor intelege ca, sustinandu-l pana la capat pe infractorul suprem, risca sa prabuseasca complet partidul, compromitandu-le astfel orice sansa de parvenire? Nu stiu, dar meciul devine interesant… Imi fac un popcorn si astept, vorba altui mare hot psd-ist ce incearca zilele astea sa-si spele obrazul. Intarata-i, drace!! E mai interesant decat CM din Rusia…??