Judecătoria Botoșani va avea, de la 1 iulie 2018, un nou președinte, în baza unei decizii adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii. CSM a decis delegarea în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Botoşani a judecătorui Adrian Vasile Murariu. Acesta va ocupa funcția până la ocuparea sa prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de șase luni.
Delegarea lui Murariu la conducerea Judecătoriei are loc o dată cu numirea sa în funcție de președinte al Secției penale la aceeași instanță.
Totodată, în funcția de vicepreședinte al Judecătoriei a fost delegat judecătorul Radu Neagu, care a preluat mandatul interimar începând cu 15 iunie.
De asemenea, Ilie Bîcu a fost numit, pentru trei ani, și președinte al Secției civile a Judecătoriei Botoșani.