Pompierii au intervenit, joi dimineață, la Prefectura din Botoșani, după desprinderea unor bucăți de tencuială de pe clădire. Angajațiii Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost chemați să înlăture alte elemente de contrucție de pe fațada Palatului Administrativ, de teamă ca acestea să nu cadă peste eventualii trecători în zonă.
Bucățile de tencuială s-au desprins de pe latura din dreapta a Prefecturii, în imediata vecinătate a galeriilor de artă, pe unde pietonii trec, de obicei.
Tot din cauza bucăților de tencuială care se desprindeau de pe clădire, pe partea către Finanțele Publice și Trezorerie a fost împrejmuită zona.