Un bărbat din judeţul Botoşani, care a folosit ilegal cardul bancar al şefului său, a fost condamnat, luni, la un an, două luni şi şase zile de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru accesul ilegal la un sistem informatic.
Alexandru Dobârceanu, care lucra ca sudor la o firmă aparţinând unui om de afaceri italian, a folosit cardul patronului său în semn de răzbunare.
Salariatul, din oraşul Bucecea, executa lucrări de instalaţii de apă şi canalizare în localitatea Frumuşica, însă la un moment dat patronul nu i-a mai decontat chiria, transportul şi nici mâncarea.
Astfel, într-o zi bărbatul a văzut cardul patronului, i-a făcut mai multe poze pentru a-i lua datele şi s-a dus la un nepot de-al său rugându-l să îi cumpere un telefon marca Samsung S7 Edge, pe care a plătit 3600 de lei.
Băiatul şi-a ajutat unchiul şi a comandat telefonul de pe un site de specialitate plătind cu datele de pe card primite. A venit coletul şi l-a înmânat unchiului, iar apoi acesta a vândut telefonul cu 500 de euro. Patronul a observat la ceva vreme tranzacţia şi cum nici asociatul său nu ştia de cumpărături a depus o plângere penală.
Aşa au ajuns procurorii DIICOT să îl acuze pe salariat de acces ilegal al unui sistem informatic. Între timp bărbatul şi-a dat demisia şi a plecat în Italia, însă s-a întâlnit cu fostul patronul şi l-a despăgubit cu 800 de euro, însă dosarul cu fapta sa a ajuns pe masa judecătorilor, care l-au condamnat definitiv luni.
Curtea de Apel Suceava „contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză inculpatului Dobârceanu Alexandru în pedeapsa cea mai grea de 10 luni şi 20 de zile închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni şi 16 zile închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă de 1 an 2 luni şi 6 zile de închisoare„.
Instanţa impune inculpatului ca pe durata de termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, într-un număr de ore zilnice ce se va stabili potrivit legii de executare a pedepselor, în cadrul Primăriei mun. Suceava – Sector cimitir Pacea – salubrizare cimitir sau în cadrul DGASPC Suceava – Servicii multifuncţionale de tip rezidenţial Suceava
One thought on “Acuzat de acces ilegal la un sistem informatic, după ce a făcut cumpărături cu cardul patronului său”