Pasionați de airsoft din toată țara, dar și din Republica Moldova sau chiar Statele Unite și-au dat întâlnire în acest weekend la Botoșani. Îmbrăcați corespunzător și cu armele pregătite, au un țel precis – cucerirea Codrilor de Aramă.
Tabăra ,,Codrii de Aramă” de la Agafton a fost luată cu asalt de peste două sute de oameni înarmaţi până-n dinţi, hotărâţi să cucerească o bază fortificata din mijlocul pădurii.
În bătălie sunt folosite replici ale unor arme de foc, iar participanţii, împărţiţi în două echipe, şi-au luat misiunea în serios.
Strategiile sunt foarte importante pentru a-i învinge pe inamici.
Radu Humelnicu, organizator: “Suprafaţa de joc este organizată cu 3-4 zile înainte şi conţine patru sate, un spital de campanie. Strategia de joc prevede şi alte misiuni care se desfăşoară şi pe teritoriul taberei, dar şi în pădurea din împrejurimi.”
O astfel de pasiune este însă costisitoare. “Sunt persoane care joacă de 6-7 ani cu o replică de 400 de lei şi o pereche de ochelari. Sunt persoane care investesc 1000 de euro într-o singură replică.”
Sursa< Stirile ProTV