Date fiind avertizările meteorologică de tip COD PORTOCALIU de precipitaţii abundente şi hidrologică de tip COD GALBEN şi PORTOCALIU de inundaţii, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în şedinţă extraordinară sâmbătă seară pentru a pune la punct planurile de intervenţie în caz de necesitate dar să fie prezentate şi consecinţele precipitaţiilor de joi, 14 iunie.
Lt.col. Narcis Jachel, împuternicit la comanda Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a reamintit că patru judeţe- Botoşani, Suceava, Iaşi şi Neamţ-, sunt, începând cu seara de sâmbătă, ora 21.00, sub incidenţa avertizării meteo de tip cod portocaliu de precipitaţii abundente.
„Ca urmare a precipitaţiilor din data de 14 iunie, locale şi în cantităţi mari, s-au produs efecte imediate în nouă unităţi administrativ teritoriale. În unele cazuri, aceste efecte s-au produs asupra gospodăriilor populaţiei, la Vorona şi Ştefăneşti. În Vorona am constatat că unele dintre situaţii ar fi putut fi prevenite de populaţie şi de factorii decizionali prin unele măsuri înainte de eveniment, astfel că acum încercăm să prevenim ce se poate preveni în situaţia în care şi judeţul nostru ar putea fi afectat de aceste ploi abundente. Printre măsurile dispuse la nivelul judeţului a fost şi transmiterea unor măsuri de pregătire a gospodăriilor proprii: rezerve de saci cu nisip, verificarea de către UAT-uri a utilajelor pe care le au în dotare şi considerăm că în fiecare casă ar trebui să existe un minim necesar pentru a depăşi cu bine astfel de situaţii de urgenţă. De exemplu, în orice gospodărie ar trebui să fie undeva câţiva saci cu nisip care să fie folosiţi în cazul în care creşte nivelul apei, ca să nu pătrundă apa în casă”, a explicat lt.col. Narcis Jachel.
De asemenea, s-a atras atenţia asupra potabilităţii apei din fântâni în condiţiile în care scurgerile de apă de pe versanţi ajung în fosele septice şi apoi colmatează fântânile. În acest sens, s-a solicitat reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică să verifice calitatea apei în UAT-urile deja afectate de precipitaţii, lucru care se va întâmpla chiar de mâine.
Potrivit reprezentanţilor Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoşani, în prezent cotele râurilor şi pârâurilor din judeţ sunt scăzute, însă se află în monitorizare permanentă.
Preşedintele CJSU, prefectul Dan Şlincu, a solicitat atenţie maximă şi disponibilitate tuturor factorilor implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă. „Precipitaţiile ar trebui să fie benefice, dat fiind că parte din judeţul Botoşani este afectat de seceta pedologică, însă sunt îngrijorătoare cantităţile de apă estimate precum şi durata destul de scurtă a manifestării acestor fenomene. Mai mult, în urmă cu puţin timp, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a schimbat nivelul de alertă de la cod galben la cod portocaliu pentru Başeu şi Jijia precum şi pentru afluenţi mai mici ai acestora. Acest cod portocaliu înseamnă risc de viituri majore, ce pot conduce la inundarea de gospodării, or trebuie să evităm orice situaţie în care viaţa sau avutul oamenilor să fie puse în pericol”, a declarat Dan Şlincu.
One thought on “Autoritățile atrag atenția asupra calității apei din fântâni, în caz de inundații. Șefii județului, reuniți în ședință de urgență”