Botoșaniul se află pe locul al 13-lea în topul celor mai sexy orașe din România. Potrivit unei analize realizate de urbanizehub.ro, pe primul loc se află Cluj Napoca, urmat de Sibiu, Suceava, Brașov, Timișoara, Iași, Constanța, Alba Iulia, Vaslui, Bistrița, Giurgiu, Arad, Botoșani, București.
„Totul a plecat de la o companie românească, Tree Works, care a elaborat un algoritm propriu de monitorizarea a datelor publicate pe net – Zelist Monitor. Acest algoritm, identifică toate menționările făcute on-line pe unele cuvinte cheie. În cazul acesta, ei ne-au ajutat să culegem de pe net toate menționările făcute on-line despre București și cele 40 reședințe de județ, în ultimul an (mai 2017 – mai 2018). În total, au fost aproximativ 18 milioane menționări. Aceste menționări variază de la menționări în presă a succesului sau insuccesului unei echipe de fotbal locale, la critici aduse administrației locale pentru o nereușită sau alta. Noi nu am filtrat de loc aceste menționări – nici nu aveam cum, căci sunt vreo 18 milioane de menționări făcute numai într-un an. Am considerat că atunci când cineva vorbește despre un anume oraș, indiferent în ce context, acel oraș a făcut o impresie. […] Primul pas, a fost să ne uităm la numărul estimat de impresii lăsate (încă odată, o menționare în Făclia de Zalău, nu e la fel de importantă ca o apariție la Digi 24). După acea, am extras numărul de impresii pozitive lăsate, și, în cele din urmă, am raportat aceste impresii pozitive la populația orașului – mai exact, numărul de impresii pozitive pe cap de locuitor. ”, susțin cei de la urbanizehub.ro.