Aproape 150.000 de elevi au susţinut, luni, proba la Limba Română din cadrul Evaluării Naţionale. La primul subiect elevii de clasa a VIII-a au avut de rezolvat şase cerinţe pe baza unui text la prima vedere şi au avut de redactat o compunere de minimum 150 de cuvinte în care să argumenteze apartenenţa la genul epic a textului.
La al doilea subiect, elevii au primit tot un text la prima vedere, cu şase cerinţe, şi au avut de redactat o naraţiune de 150-200 de cuvinte în care să relateze o întâmplare petrecută în Cetatea Alba Carolina.
Profesorii care au corectat lucrarile la limba si literatura romana au constatat ca adolescentii nu si-au dorit sa lase pagina goala, asa ca au umplut-o cu perle:
“Textul nu are idei secundare. Toate sunt super principale si imi e jena sa aleg”.
“Personajele vor sa isi lase mancarea de frica sa nu-i trosneasca ursul”.
“Oamenii s-au gandit sa faca pe mortii sau sa se catere intr-un copac, pentru ca nu puteau sa le faca pe amandoua”.
“Sensul cuvantului crengi e boscheti”.
“In “de-acolo” cratima a fost folosita degeaba. Putem folosi liniuta cand ne grabim, dar numai cand foarte tare”.
“Momentul” are gen necunoscut. Este jumatate masculin, jumatate feminin”.
“Nu am fost intr-o cetate, dar voi povesti o intamplare dintr-o statiune all incusive, adica tot inclusiv”.
Ce note vor obtine la evaluarea nationala urmatorii liceeni vom afla pe 19 iunie. Examenul continua cu proba la matematica.
Sursa: Pro TV