Fostul lider PNL Botoșani, Cătălin Flutur, îi acuză pe unii membri din partid că încă mai sunt nostalgici USL. Acesta a declarat după mitingul PSD că a constatat ”un mic blat”, acesta făcând cel mai probabil referire la faptul că unul din membrii PNL și-a pus la dispoziție autocarele pentru manifestarea social-democraților.
”Sunt unul din cei care din anul 2000 mi-am dorit să văd că în județul Botoșani și în municipiul Botoșani se întâmplă și altceva. Am avut niște teme de campanie ca orice partid politic: să luptăm împotriva securității și a securiștilor care au rămas și conduc statul și în primul rând să luptăm împotriva celor care au făcut parte și au continuat toată politica partidului comunist. Am văzut un miting la care nu s-a abordat, culmea, decât o singură temă: tema securității. Niciun cuvânt cât de mic despre cealaltă temă, în condițiile în care toți știm că PSD este continuatorul Partidului Comunist Român. De asemenea, am văzut și am constatat și un mic blat care se face. Sunt chestii transpartinice în timp și am constatat că încă în România și în Botoșani mai sunt nostalgici USL. Lucrul acesta nu ne va face pe noi, cei din opoziție, puternici și nu vom avea arme și argumente puternice și suficiente să bați un partid mamut. Îi invit pe toți colegii mei din opoziție să facă absolut totul ca în România să existe un echilibru al puterilor”, a menționat Flutur.
Cătălin Flutur este convins că sunt colegi din fostul PNL care cochetează cu PSD.
”În acești doi ani de când m-am întors în primărie am constatat un lucru foarte simplu: nu am auzit și nu am văzut din partea partidului de guvernământ, a PSD Botoșani, niciun fel de atac la colegii mei de partid, mai ales la cei care au făcut parte din fostul PNL. De asta vă spuneam de o mică înțelegere, cum nu am văzut decât târziu atacuri venind invers. În afara de deputatul Cristian Achiței, nu știu dacă cineva a mai avut parte de un tratament aidoma cu al meu în PNL. Asta înseamnă că încă au fiori reci în perioada asta, și nu au venit dintr-o singură parte, nu sunt atacurile din Consiliul local de la viceprimari și consilierii PSD, sunt atacuri de la aproape toți parlamentarii PSD în frunte cu președintele, lucru pe care eu nu l-am făcut. Eu vorbesc despre PSD, nu vorbesc despre oameni, Vorbesc despre un mod de a lor de a acționa. Poate trebuia să mă îmbrac în cămașă albă și eu, pentru că abuzurile în sine invocate puteau să le regleze în cei șase ani de guvernare”, a adăugat fostul lider PNL.