Un militar originar din Botoșani, care a fost în misiuni în Irak și Afganistan, a murit într-un accident feroviar care a avut loc, miercuri, în localitatea Frumoasa din Iași. Plutonierul adjutant principal Florin Vamanu, de 45 de ani, a fost înmormântat sâmbătă, în localitatea Ionășeni, din județul Botoșani, unde a copilărit și unde trăiesc părinții săi.
„Personalul Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt este alături de familia îndoliată în aceste momente grele şi îi transmite sincere condoleanţe“, susțin reprezentanţii unităţii militare.
Acesta era angajat în MApN din 1993, iar în unitatea din Iaşi îşi desfăşura activitatea din 2005. A participat la două misiuni internaţionale: una în teatrul de operaţii din Irak în 2008 şi o alta în teatrul de operaţii din Afganistan în 2011-2012.
Trupul bărbatului a fost găsit pe linia de tren de o persoană care a sunat la 112. Au ajuns cadrele medicale, dar, din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru el.
One thought on “Un militar din Botoșani, care a fost în misiuni în Afganistan și Irak, a murit într-un accident feroviar”