Prefectul Dan Şlincu, senatorul Lucian Trufin, conducerea DSVSA şi a Colegiului Medicilor Veterinari au fost sesizaţi de un grup de fermieri din comuna Cordăreni în privinţa lipsei de colaborare cu medicul veterinar care a concesionat serviciile de specialitate.
Oamenii se plâng de faptul că nu primesc la timp crotaliile pentru animalele abia fătate şi spun că de la lună la lună, preţul acestor crotalii creşte. De exemplu, dacă până în iunie, o crotalie costă 10 lei, din august au fost informaţi că aceasta va costa 12 lei.
O altă problemă este aceea că deşi tratamentul obligatoriu anticărbunos este gratuit, medicul veterinar a solicitat suma de 1.200 de lei pentru vaccinarea efectivului de 400 de oi.
„Prioritatea pentru domnul doctor este microciparea câinilor, pe motiv că el are pe stoc o mie de microcipuri şi nu are ce face cu ele. Numai că mie mi-au paralizat două câini după ce li s-a pus microcipul şi nu mai vreau să-mi nenorocesc şi ceilalţi câini. La fel, când m-am dus la el să-mi iau adeverinţa şi fişa cu numărul de crotalii, necesare la subvenţia APIA, am fost înjurat şi nu am primit nimic”, susţine unul dintre fermieri.
Un alt agricultor a sesizat, prin petiţia depusă la Instituţia Prefectului, că medicul nu şi-a deschis punct de lucru în comună şi că nu este de găsit niciodată când este nevoie de servicii medicale. De asemenea, medicul nu eliberează acele situaţii statistice necesare fermierilor şi nici chitanţe pentru serviciile prestate.
Prefectul Dan Şlincu i-a invitat la Instituţia Prefectului pe directorii DSVSA, Minodora Vasiliu şi Elena Coşman, pe senatorul Lucian Trufin, pe vicepreşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, filiala Botoşani, medicul veterinar Vasile Negrii, precum şi doi dintre fermierii din Cordăreni, însoţiţi de primarul Cristian Dumitraş. În urma discuţiilor, s-a ajuns la concluzia necesităţii unei verificări în comună, atât în privinţa veridicităţii afirmaţiilor fermierilor cât şi a modului de respectare a contractului încheiat de medicul veterinar concesionar cu DSVSA.
„Vreau să trag un semnal de alarmă în privinţa modului în care trebuie să ne facem treaba cu toţii. Nu ne obligă nimeni să facem o anumită meserie, dar mai bine nu încurcăm atâţia oameni. În mai multe rânduri am fost sesizaţi de fermieri în legătură cu modul defectuos în care colaborează cu reprezentanţii unor instituţii sau prestatori de servicii. Încercăm să rezolvăm astfel de situaţii neplăcute, în limitele legale”, a declarat Dan Şlincu.
Domnul Primar Cristian Dumitras, pe care il gasesti destul de rar pe la Primarie, probabil a primit un plic alb de la un medic veterinar, caruia ii promisese ca il rezolva sa castige licitatia in comuna Cordareni, laudandu-se cu relatiile sale pe linie de partid. Acum, frustrat fiind cand stie ca trebuie sa returneze acel plic alb inapoi, ii pune bete in roate actualului medic veterinar!
La fel cum a castigat alegerile la Primaria Cordareni, renuntand in ultima clipa tatal sau la a mai candida si lasandu-l pe fiul sau fara contracandidat, la fel a incercat sa-i ofere Circumscriptia Sanitar Veterinara Cordareni, colegului de dansuri din ansamblu Cordareanca, Doctorul Enache……Nu a reusit nimic in viata decat furand, inseland batranii si mintind peste tot pe unde a fost…asa sa-i ajute Dumnezeu!