Muzeul Judeţean Botoşani – Secția de Artă Plastică și Etnografie prezintă, în perioada 6-13 iunie 2018, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, expoziţia tematică ,,EMIN… ESCU Avatar”, dedicată lui Mihai Eminescu, cel apreciat de către filozoful Constantin Noica drept ,,omul deplin al culturii româneștiˮ.
.Expoziția are ca punct de plecare necesitatea de a-l ,,cunoașteˮ pe Eminescu, pentru că, așa cum menționa același Constantin Noica, ,,ne-am obișnuit să spunem că Eminescu este un geniu. Cu aceasta nu spunem nimic chibzuit și spunem în schimb două lucruri proaste: că Eminescu este, în fond, dincolo de orice explicație; că noi, oamenii de rând, suntem în definitiv dincolo de orice răspundere. Înainte însă de a socoti un creator geniu, este bine să vezi ce anume a făcut el spre a fi unul sau ca să-și slujească geniul. Și, inainte de a te scuza că tu nu ești un geniu – sau alteori de a da vina pe împrejurări că n-au favorizat genialitatea ta ascunsă –, este bine să vezi care-ți sunt răspunderile, în spiritualitatea și chiar în animalitatea omului de cultură din tine.ˮ
Lucrările prezentate au rolul de a aduce în fața publicului locuri legate de ,,existența botoșăneanăˮ a lui Mihai Eminescu, respectiv: imagini ale Botoșaniul de altădată, ca loc al nașterii poetului, Ipoteștiul – mirific cadru al vremii în care ,,Fiind băiet păduri cutreieram …ˮ și mănăstirea de la Agafton – spațiu sacru al întâlnirii cu Divinitatea. De asemenea, sunt expuse volume din creația eminesciană, alături de cărți dedicate vieții și operei sale.
Pe simezele Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani pot fi admirate lucrări semnate de artiștii: Aurelian Antal, Aurel Aniței, Brăduț Covaliu, Cik Damadian, Corneliu Dumitriu, Victor Foca, Luki Galaction Passarelli, Victor Galin, Ion Grigore, Nicolae G. Iorga, Ligia Macovei, Marcel Mănăstireanu, Mariana Petrașcu, Constantin Piliuță, Marin Predescu, Florin Prodan, Constantin Surugiu, Liviu Șoptelea, George Șpaiuc și Teodor Valenciuc și fotografii realizate de Dumitru Brehuescu și Ana Coșereanu, alături de reproduceri după fotografii de epocă.
Prezintă: Ana-Elisabeta Coșereanu-muzeograf, Gheorghe Median–istoric și Gabriel Alexe–poet. Curator eveniment: Liviu Șoptelea-conservatorDumitCorneli
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 9 iunie 2018, ora 13, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani. Intrare gratuită la vernisaj.
Program de vizitare: zilnic 9 – 17. Taxă de vizitare: 2 lei – copii, studenți, pensionari, grupuri, 4 lei – individual..
One thought on “Expoziție dedicată poetului Mihai Eminescu, la Galeriile de Artă”