Există zeci de mii de jucători de poker care, deși încearcă să urmeze aceeași strategie, vor reacționa diferit atunci când sunt puși în fața aceleiași situații. Acest lucru ne spune multe despre jocul în sine, și anume că pokerul este un joc bazat pe individ, și mai exact pe pregătirea și pe personalitatea acestuia. Și nu este de mirare că foarte multe persoane nu consideră pokerul ca fiind un joc de noroc, în special profesioniștii, care știu că norocul joacă un rol extrem de mic pe termen lung. Cu privire la practicanți, există 4 tipologii sau stiluri de joc principale care pot fi adoptate de jucători pe parcursul jocului:Tight-Passive, Tight-Aggressive, Loose-Passive și Loose-Aggressive. Să discutăm puțin despre fiecare:
Stilul Tight-Passive
Acesta este cel mai precaut stil cu putință. Jucătorii care adoptă acest stil dau raise foarte, foarte rar și de regulă, numai după flop. Scopul acestei abordări este de a economisi cât mai multe fise, prin lipsa de implicare în joc și totodată evitarea ajungerii în situații riscante. Practic, pokeriștii care joacă Tight-Passive sunt ușor de recunoscut, mai ales pentru că joacă puține mâini și nu prea tind să iasă în evidență la masă, fiind destul de discreți.
Pentru a contracara acest stil în cele mai multe situații se recomandă agresivitatea, lucru care îi va determina să arunce cărțile dacă nu sunt convinși că au șanse mult mai mari de reușită decât cel care a dat raise. Reține: jucătorii Tight-Passive ajung foarte rar la Showdown, iar când ajung acolo, de multe ori vor și câștiga.
Stilul Loose-Passive
În această categorie regăsim jucătorii care așteaptă să prindă o combinație de cărți și vor încerca să ajungă cât mai departe într-o mână fără să renunțe la prea multe fise, cu speranța că le va intra cartea salvatoare, deși nu au șanse de câștig fără o anume carte. Cei care joacă Loose-Passive porecliți „Calling Stations” pentru că tind să plătească raisurile mici și nimic mai mult.
Pentru a combate acest stil se poate aplica metoda pariurilor de valoare, care pe termen lung îi vor defavoriza în mod clar pe cei care practică stilul Loose-Passive. Nu este însă recomandat să blufezi în fața acestui tip de jucători, pentru că în cazul în care chiar le-a intrat cartea de care aveau nevoie, pot provoca daune masive. Am întâlnit destui jucători de acest tip jucând pe platforma Unibet Poker. Este adevărat că pot fi incomozi, dar de cele mai multe ori vor pierde Showdown-ul.
Stilul Tight-Aggressive
Aceasta este metoda pe care o folosesc foarte mulți dintre câștigătorii turneelor de poker, în special pentru că este o strategie destul de greu de combătut. Jucătorul Tight-Aggressive nu va intra în foarte multe mâini și va investi rareori în pre-flop. Totuși, după board, vor juca extrem de agresiv mâinile câștigătoare, profitând la maxim de potul strâns și de șansa matematică pe care o au de a câștiga mâna. În turnee, odată cu creșterea blind-urilor, această strategie devine extrem de puternică.
Stilul Loose-Aggressive
Această tipologie poate fi extrem de eficientă, în special la turneele offline de poker, pentru că se bucură de o doză de imprevizibilitate. Jucătorii care adoptă acest stil se vor juca foarte multe mâini, indiferent de poziția în care s-a afla. În același timp, după flop, vor ridica miza aproape de fiecare dată și de aceea, este foarte greu de anticipat momentul în care aceștia blufează sau chiar au cărți bune în mână.
Unul dintre cei care abordează acest stil este chiar celebrul Daniel Negreanu, cel mai de succes jucător de poker din istorie, care a adunatmai mult de 36.5 milioane de dolari din premii. Totuși, canadianul cu origini românești își schimbă foarte des stilul de joc, câteodată chiar și de la o mână la alta, însă deja aceste tehnici sunt mult prea avansate și nu trebuie dezbătute de către începători.
Una peste alta, nu putem spune că există o tipologie de jucător care să fie mult mai bună decât toate celelalte, pentru că totul ține de individ și de situație, fapt pentru care nu poate exista o formulă sigură universal valabilă.