Ca în fiecare an din ultimii 11, municipalitatea dorohoiană a organizat mai multe „insule de distracţie” dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 iunie. Sărbătoarea a debutat joi, pe Stadionul Municipal, atunci când elevii Colegiului „Regina Maria” au format logo-ul Centenarului României , folosindu-se de cartoane colorate pe care le-au ridicat deasupra capului. În logo s-au prins şi primarul Dorin Alexandrescu, prefectul Dan Şlincu şi cadrele didactice coordonatoare, imaginile fiind captate de o dronă ridicată deasupra gazonului.
Prefectul a fost invitat şi la debutul competiţiei de mini-fotbal, găzduită de Şcoala 5 din Dorohoi, acolo unde mai multe echipe formate din elevi de clase primare şi gimnaziale luptă pentru titlul de „cea mai bună”.
Mici Ronaldo, Ramos şi Messi şi-au etalat priceperea în ale „mingicărelii”, golurile marcate fiind urmate de obişnuitul gest al marilor fotbalişti, dezbrăcarea tricourilor.
În faţa Primăriei Municipiului Dorohoi a avut loc şi tradiţionala competiţie a desenelor pe asfalt, spaţiul fiind delimitat pentru fiecare echipă în parte. În acţiune au fost angrenaţi peste 150 de copii, inclusiv beneficiari ai sistemului de protecţie precum şi copii speciali cu sindrom Down. Toţi au primit diplome, mingi, baloane colorate şi pachete cu dulciuri.
„Tot în cadrul sărbătorii dedicate copiilor, mai mulţi adolescenţi din Dorohoi participă la un atelier de lucru alături de compozitori cunoscuţi, în urma căruia vom avea un şlagăr al municipiului ce va fi lansat în aceste zile. În plus, am avut parte şi de o defilare a copiilor îmbrăcaţi în costumaţii ale personajelor de desene animate, însoţiţi de animatori. Şi tot pentru copii avem pregătite mai multe surprize”, a declarat primarul Dorin Alexandrescu.
Prefectul Dan Şlincu a mulţumit pentru invitaţia de a participa la aceste evenimente şi s-a declarat încântat atât de varietatea activităţilor cât şi de numărul mare de copii implicaţi.
„Mi-a făcut o reală plăcere reîntâlnirea cu copiii şi am admirat seriozitatea cu care s-au implicat în toate aceste activităţi distractive. Îl felicit pe domnul primar pentru ceea ce face în fiecare an pentru cei mici, transformând Dorohoiul într-o capitală a copilăriei. Ţin să apreciez şi prezenţa copiilor aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, care nu se deosebesc cu nimic de copiii aflaţi în grija familiilor lor”, a spus Dan Şlincu.