Peste 20 de angajați ai Direcţiei Silvice Botoşani s-au întrecut, joi după-amiază, într-un concurs special de mânuit drujba. Întrecerea a avut loc în pădurea din localitatea Bohoghina, pe raza Ocoloului Silvic Dorohoi.
La start au luat parte 24 de fasonatori angajați ai Direcției Silvice care s-au concurat în cinci probe, tăiat arbori, curaţat trunchi, tăierea combinată, tăierea de precizie şi demontarea şi montarea lanţului.
„Este un concurs extraordinar de bun pentru profesioniștii noștri, pentru că aici își demonstrează calitățile și modalitatea în care până acum și-au însușit abilității desfășirării activității curente. Activitatea de fasonator mecanic, care este supusă concursului astăzi, este extrem de importantă pentru noi, fiind practic primul pas spre punerea materialului lemnos pe piață. Am constatat că, prin această tradiție a concursului, colegii mei au început să aibă greșeli din ce în ce mai puține, iar competiția este din ce în ce mai acerbă”, a spus directorul Direcției Silvice, Marius Havriș.
Câştigătorul concursului din acest an a fost declarat veterenul întrecerii Gheorghe Pânzaru, în vârstă de 60 de ani. Acesta activează în ocolul silvic Mihai Eminescu. Câştigătorul va participa la faza naţională a concursului organizat în Maramureș, unde vor participa câștigătorii din toate direcţiile din ţară.
Pe următoarele două locuri s-au clasat Gheorghe Turcu și Mihai Sandu. Primii trei clasați au primit premii în bani.