Miercuri, poliţiştii oraşului Flămânzi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, s-au autosesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Astfel, aceştia au observat în dreptul unei locuinţe un autoturism care prezenta avarii la partea din faţă. Lângă autovehicul au fost identificaţi patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, toţi din oraşul Flămânzi.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul respectiv a fost condus de tânărul de 18 ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i adus la cunoştinţă de echipajul de poliţie că urmează să fie condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe timpul cât tânărul se afla în autospeciala de poliţie a început să lovească cu picioarele în bancheta autovehiculului, ulterior lovindu-l în zona membrelor inferioare şi pe unul dintre agenţii de poliţie. De asemenea, în tot acest timp a adresat echipajului cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări.
Motivat de acest fapt, poliţiştii au procedat la încătuşarea persoanei în cauză.
Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, el fiind reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani.
Taran obosit de la coada vacii pe care nu il duce capu mai mult. Si el se crede tae smecher hahahaha