Valoarea totală a restanţelor la creditele în lei a ajuns, în aprilie 2018, la 5,2 miliarde de lei, faţă de 4,78 miliarde de lei în decembrie 2017, reiese din rapoartele Băncii Naţionale a României (BNR). În aprilie 2017, totalul restanţelor era de 6 miliarde de lei.
Valoarea totală a restanţelor la creditele în lei a ajuns, în aprilie 2018, la 5,2 miliarde de lei, faţă de 4,78 miliarde de lei în decembrie 2017, reiese din rapoartele Băncii Naţionale a României (BNR). În aprilie 2017, totalul restanţelor era de 6 miliarde de lei.
În acelaşi timp, suma totală a împrumuturilor la nivel naţional a crescut în intervalul decembrie 2017 – aprilie 2018 cu aproximativ 500 de milioane de lei.
Cu un total de 1,88 miliarde de lei, cele mai mari sume restanţe au fost înregistrate în Bucureşti-Ilfov. În zona Capitalei, însă, au fost efectuate şi cele mai multe împrumuturi – totalizând 55 de miliarde de lei. De altfel, raportat la numărul împrumuturilor, suma restantă pe luna aprilie reprezintă doar 3,3% din totalul sumei împrumutate.
Din rândul bun-platnicilor mai fac parte judeţul Vrancea, cu restanţe de doar 28 de milioane de lei, raportat la împrumuturi totale de 1,4 miliarde, precum şi Călăraşi, care are restanţe de 16 milioane de lei, la o sumă a împrumuturilor de 938 de milioane de lei.
Cu excepţia zonei Bucureşti-Ilfov, cele mai mari restanţe au fost înregistrate în judeţele Braşov (320 de milioane de lei), Sibiu (228 de milioane), Timiş (215 milioane), Prahova (214 milioane), Constanţa (177 milioane), Cluj (158 de milioane), Argeş (130 de milioane) şi Iaşi (170 de milioane).
Rata restanţelor nu este, însă, întotdeauna proporţională cu valoarea totală a împrumuturilor. De exemplu, în judeţul Covasna, în luna aprilie, cifra restanţelor a ajuns la 16,8 milioane, raportat la un total al împrumuturilor de doar 703 milioane de lei.
În judetul Botoşani însă, în aceeaşi lună, rata restanţelor era de doar 17,1 milioane, la o cifră a împrumuturilor de 1,1 miliarde de lei, cu peste 500 de milioane de lei mai mare decât în judeţul Covasna.
Pe de altă parte, judeţul Mehedinţi avea, în aprilie, o restanţă de 59 de milioane de lei, la un total al imprumuturilor de 750 de milioane de lei, mai arată datele BNR.
Sursa: Ziarul Financiar
One thought on “Au crescut împrumuturile, dar şi restanţele la bănci. Vezi care este volumul creditelor restante în lei la Botoșani!”