Situație cu totul deosebită în mai multe localități din județul Botoșani. Populația a crescut semnificativ în ultimul an în localitățile Ripiceni, Rădăuți Prut, Ștefănești și Darabani datorită imigranților. Cea mai mare evoluție a fost înregistrată la Ripiceni, susține directorul Direcției Județene pentru Statistică Botoșani, Valentin Popa, care a declarat că, dacă în 2016 populația acestei comune era de 2000 de locuitori, la sfârșitul anului 2017 s-a ajuns la 3.500 de locuitori, iar în 2018 populația se va dubla.
”Sunt cetățeni ai Republicii Moldova, marea majoritate veniți în localitățile Ripiceni, Rădăuți Prut, Ștefănești, Darabani. Cu precădere au fost transcriși undeva la 15 copii pe lună, cel puțin avem la Ripiceni, unde cetățeni ai Republicii Moldova au solicitat certificat de naștere românesc. La nivelul localității Ripiceni este cea mai semnificativă creștere. Dacă populația era undeva la 2000 persoane în 2016, la sfârșitul anului 2017 deja avem 3500 persoane și probabil că în cursul anului 2018 populația se va dubla”, a menționat Popa.
În municipiul Botoșani în 2015 au fost 448 imigranți, iar în anul 2016 s-a ajuns la 1474 imigranți. Per total, în județul Botoșani în anul 2017 au venit peste 3000 de imigranți.