Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, a scos, marți, la licitație, lucrările de proiectare, asistență tehnică și execuție pentru modernizarea drumului național DN 28 B Târgu Frumos – Botosani, pe o lungime de 76,75 kilometri.
Potrivit caietului de sarcini publicat în Sistemul informatic colaborativ al achizițiilor publice (SICAP), valoarea estimată a lucrărilor este de 268,6 milioane de lei, fără TVA.
„Obiectivul de investiţii este cuprins în Master Planul General de Transport- anexa 2- reţeaua rutieră drumuri TransRegio şi EuroTrans„, se arată în caietul de sarcini.
Firmele care se vor înscrie la licitație trebuie să fi avut un nivel minim al mediei cifrei de afaceri globale pe ultimii trei ani (2014, 2015, 2016) de cel puțin de 200 de milioane de lei și să depună o garanție de participare la licitație de 2,6 milioane de lei.
Totodată, acestea trebuie să demonstreze că au dus la bun sfârșit, în ultimii trei ani, „servicii de elaborare si/sau actualizare si/sau revizuire de Studii de Fezabilitate si/sau Proiecte Tehnice si/sau Proiecte Tehnice si Detalii de Executie pentru lucrari de constructie noua si/sau largire si/sau modernizare si/sau reabilitare de autostrazi si/sau drumuri nationale si/sau drumuri expres si/sau drumuri judetene in valoare cumulata de minim: 2.000.000 lei fara TVA, la nivelul a cel mult trei contracte”.
Termenul limită de depunere a ofertelor din partea constructorilor este de 25 iunie, iar termenul maxim de evaluare a acestora este 10 august 2018.
Durata contractului va fi de 24 de luni, dintre care cinci luni pentru proiectare şi 19 pentru execuţie, perioada de garanţie a lucrărilor fiind de cinci ani.
Citeşte şi: | „Lucrările de modernizare pentru drumul Botoșani-Târgu Frumos au fost scoase la licitație”, anunţă senatorul Federovici |
DN 28 B va avea o lăţime de nouă metri, dintre care şapte parte carosabilă şi câte un metri pe fiecare parte de acostament. Cele 36 de intersecţii de pe toată lungimea drumului vor fi reamenajate, iar drumurile laterale vor fi refăcute cu aceeaşi structură pe o lungime de 25 de metri.
Pe lângă lucrările de modernizare, constructorul va trebui să realibiteze opt din cele nouă poduri şi să reconstruiască unul dintre ele (cel peste râul Buhalniţa), dar şi să execute un set de lucrări şi pe cele patru porţiuni de drum afectate de alunecări de teren.
În zonele urbane şi rurale unde traficul este consistent, se prevăd trotuare pietonale. De asemenea, se amenajează alveole pentru mijloacele de transport în comun în afara părţii carosabile. De asemenea, vor fi prevăzute parcări şi refugii.
Pe sectoarele periculoase, dar şi pe poduri se vor monta parapeţi metalici, care vor avea fluturaşi reflectorizanţi.
În proiect este prevăzută iluminarea tuturor intersecţiilor dintre drumul naţional DN 28 B şi cele 36 de drumuri comunale sau judeţene, folosindu-se panouri fotovoltaice cu corpuri de iluminat tip LED.
În intersecţia dintre DN 28B şi drumului DN 28 (Iaşi- Bucureşti) va fi construit un sens giratoriu.
De asemenea, vor fi refăcute şanţurile şi rigolele de scurgere a apei şi vor fi ridicate la cote căminele de vizitare ale reţelelor de telefonie sau gurile de canal ale reţelelor de apă şi canalizare.
La accesul pe proprietăţi sau pe drumurile laterale, vor fi construite podeţe.
Totodată, sunt prevăzute plantări de arbori de talie mică pe zone ale versantului de rambleu.
Un CACA proiect.Nici o realizare. Praf in ochi.
Daca tot e in Master Plan si este decontat de UE, de ce nu se realizeaza la profil de drum expres? Autoritatile romane, in special cei de la Drumuri, sunt complet incompetente.