Terasele de pe pietonalele din municipiul Botoșani vor fi redeschise. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că cele trei pietonale care au fost reabilitate cu fonduri europene ies din garanţie. Anul trecut, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est a trimis o adresă Primăriei Botoșani prin care interzicea desfășurarea de activități generatoare de venit pe Pietonalul Unirii, Pietonalul Bancar și Pietonalul Transilvaniei, urmare va faptului că cele două obiective au fost reabilitate cu bani europeni.
„Este o veste bună pentru botoşăneni şi pentru toţi cei care vor să facă afaceri în Botoşani în ceea ce priveşte divertismentul. Vom avea în cursul acestei săptămâni vizita finală pe obiectivele de investiţii pe care le-am făcut în perioada 2007-2014 şi de la 1 iunie vom permite oamenilor de afaceri care doresc să pună terase pe pietonale să facă acest lucru”, a declarat edilul.
Veniturile obținute de municipalitate din terasele respective erau folosite pentru plăți la iluminat și salubrizare.