O femeie s-a răsturnat, duminică după-amiază, cu mașina pe care o conducea. Accidentul a avut loc pe drumul național 29A Dorohoi-Suceava, pe raza localității Stracova, comuna Șendriceni.
M. M., se afla la volanul unei autoutilitare VW Caddy care se deplasa pe direcția Dorohoi- Suceava, iar la un moment dat, pe fondul carosabilului ud, a pierdut controlul asupra volanului și a părăsit carosabilul, răsturnându-se într-un șanț.
În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, un echipaj de poliție și un echipaj de pompieri. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.