Organizația PSD Botoșani își exprimă susținerea deplină pentru Guvernul condus de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă și pentru implementarea programului de guvernare pentru perioada 2018-2020.
În mai puțin de șase luni de la învestitură, premierul a făcut dovada determinării sale de a guverna în strânsă și bună colaborare atât cu reprezentanții societății civile, sindicatelor și patronatelor, cât și cu liderii Uniunii Europene, în beneficiul României.
Viorica Dăncilă a dovedit că este deschisă la dialog și a luat imediat atitudine pentru rezolvarea cazurilor punctuale prin care au fost afectate veniturile anumitor categorii de salariați, cum au fost cazurile din sănătate și educație, astfel încât să nu aibă de suferit nicio persoană.
De aceea, PSD Botoșani condamnă politica domnului președinte Iohannis orientată spre conflict și dezbinare care este în contradicție cu dorința românilor care au votat în 2016 pentru un program de guvernare orientat spre cetățean.
Românii care au votat pentru schimbarea clasei politice în decembrie 2016 s-au exprimat împotriva acestui comportament necivilizat, arogant și agresiv pe care l-a manifestat președintele față de PSD și actuala coaliție de guvernare, atunci când a certat premierul pentru vizita din Israel și i-a solicitat demisia.
Considerăm că politica a domnului Iohannis orientate mai degrabă spre conflict și dezbinare, nu face bine țării noastre. În acest moment, avem nevoie să fim deschiși la problemele cetățenilor și la soluționarea lucrurilor care îi interesează în mare parte pe români: creșterea nivelului veniturilor, realizarea de investiții, reducerea birocrației și poziționarea țării noastre în rândul celor mai dezvoltate state din Uniunea Europeană.
La nivel declarativ, președintele Iohannis susține că e obligatorie colaborarea instituțională între Guvern și Președinție, dar în același timp critică dur Guvernul, de pe poziții politice partizane, inclusiv în aspectele în care actualul Executiv a obținut rezultate concrete și anume: creșterea economică, majorarea veniturilor românilor, creșterea veniturilor la buget, creșterea investițiilor directe.
De asemenea, PSD Botoșani dezaprobă și dezavuează acțiunea președintelui PNL Ludovic Orban care a depus o sesizare penală împotriva primului ministru cu scopul de a se ajunge la suspendarea din funcției a Vioricăi Dăncilă.
Din dorința de a răsturna Guvernul României, președintele PNL a comis o gafă diplomatică de proporții. A ofensat Israelul, l-a catalogat indirect pe președintele SUA drept trădător de țară și a lăsat de înțeles că acțiunea sa nebunească din România ar fi fost planificată în Germania.
Cel mai important element privind planificarea acestei tentative de lovitură de stat este chiar amenințarea publică a președintelui Iohannis la adresa primului ministru, lăsând de înțeles că nu va fi bine dacă nu dă curs solicitării sale de a-și da demisia. Faptul că amenințarea a fost urmată la scurt timp de sesizarea penală a președintelui PNL arată o coordonare între președintele Iohannis și președintele partidului care l-a susținut la președinție.
Sursa: comunicat de presă PSD
Se zbate dragnea ca pestele-n carlig…Acuzatiile sunt beton si usor sustenabile in fata judecatorilor. Cum de stia el inaintea presedintelui ce s-a disutat intr-o sedinta secreta la care el nu avea acces ? In plus, a recunoscut cu gurita lui, la A3 ca stia…e groasa rrrau…Cat despre amarata aia de Dancila, cred ca a venit vremea sa simta pe pielea ei ca nu numai domnia, ci si prostia se plateste… si, slava Domnului, dintr-asta are destula… La multi ani, daddy! Cu executare, fireste. P.S. E o placere sa ascult corul bocitoarelor PSD-iste…?se dau de ceasul mortii, stiu ca daddy e terminat, si ele odata cu el…. Music to my ears…
Si mai terminati odata cu prostia asta cu „programul de guvernare votat de romani”. Ati fost votati de 23 la suta dintre romani…. in plus, nimeni nu v-a votat ca sa scoateti infractorii dib puscarii, nici sa distrugeti aceasta tara!! Ati uitat cand dragnea (exact, cu d mic…) spunea ca este singurul care cunoaste programul de guvernare? Inseamna ca vorbiti despre ce nu stiti!! Imi vine sa vars cand vad alienatii din Partidul Slugilor lui Dragnea cum se catara unul peste altul la pupat dosuri de analfabeti…doar pentru a ramane intr-o functie de mizerie, intr-o tara care se destrama. Nu intelegeti ca va bateti pentru cine sa stea in primul rand la un concert pe „Titanic”?