Ovidiu Mimor va demisiona luni din funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică pentru a prelua şefia Spitalului Judeţean

Medicul Ovidiu Mimor va demisiona, luni, din funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică pentru a prelua şefia Spitalului Judeţean. Acesta îl va înlocui în funcţie pe Cornel Enache, destituit imediat după preluarea spitalului de către Consiliu Judeţean, prin dispoziţia preşedintelui Mihai Ţâbuleac. Prerogativele Direcţiei de Sănătate Publică vor fi preluate de către Gheorghe Apetroaie, până la numirea unei alte persoane. Ovidiu Mimor a declarat că îşi doreşte să pună pe picioare Spitalul Judeţean. El spune că a mai fost la şefia unităţii spitaliceşti timp de doi ani şi că în perioada respectivă spitalul nu a acumulat datorii mari. “Nu este vorba dacă îmi convine această funcţie. Cineva trebuie să facă şi acest lucru. Trebuie să reabilitez spitalul, să îl fac să funcţioneze. Am mai fost la conducerea spitalului şi am fost singurul manager care a reuşit să facă economie de un miliard lei”, a precizat Ovidiu Mimor. El spune că până  cand va fi numită o persoană de către ministrul Sănătăţii la conducerea DSP, prerogativele vor fi preluate de directorul adjunct.