Un agent de poliție, în vârstă de 37 de ani, din Botoșani, și mama sa au participat la show-ul culinar „Chefi la cuțite”, difuzat de Antena1. Marius Racovei, de 37 de ani, și mama sa, Alisia, de 70 de ani, din Ștefănești, și-au încercat norocul cu saramură de pește și chifteluțe marinate și…le-a ieșit. Femeia a obținut trei cuțite, iar fiul său două, trecând amândoi în etapa următoare.
Experiența Alisiei Racovei în domeniul culinar este incontesbabilă, potrivit A1.ro, căci ajunsă la vârsta de 70 de ani mărturisește cu zâmbetul pe buze că și-a petrecut mai mult de jumătate din viață în bucătărie. De mai bine de 55 de ani gătește cu multă pasiune, însă cu toate acestea nu a avut curajul să se înscrie până acum la “Chefi la cuțite“.
„El m-a înscris, el m-a adus aici. Eu toată viața am fost bucătăreasă, iar acum vrea să mă facă vedetă la 70 de ani!”, a spus femeia.
Pentru Marius Racovei, mama este un adevărat model, iar relația lor specială este conturată și de o pasiune comună pentru gătit. Băiatul, agent la ordine publică, a învățat tehnici de bază, dar și secretele gustului, însă recunoaște că nu se poate compara cu cea care i-a fost și mentor în bucătărie.
Femeia are o poveste de viață destul de tristă. A fost căsătorită de părinți la vârsta de 17 ani, iar după trei săptămâni soțul său s-a îmbolnăvit și a murit, ea rămânând văduvă, însărcinată cu un băiețel. S-a recăsătorit după un timp și a rămas însărcinată, având o fetiță, dar a divorțat pe când copila avea doar șase luni pentru că soțul său nu îl suporta pe fiul ei. A intrat în depresie și a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie. O cunoștință de acolo i l-a prezentat pe cel care urma să devină cel de-al treilea soț al său. Are trei copii, dar și nepoți.
„Sunt mândră că am trei copii cuminți, că sunt alături de mine și are cine să îmi deschidă ușa”, a spus botoșăneanca, foarte carismatică și plină de viață.