După ce, ieri, Senatul a respins, în şedinţa plenului, moțiunea simplă, iniţiată de USR şi PNL, împotriva ministrului Educaţiei, astăzi Valentin Popa a fost audiat în Comisia pentru Educaţie din Camera Deputaţilor.
Valentin Popa a anunţat, însă, că lucrează la o nouă lege a Educaţiei.
„Un elev care a intrat cu nota 3 sau 4 la liceu nu are cum să facă performanţă. Noi trebuie să direcţionăm copiii şi spre şcolile profesionale. Anul trecut am făcut un calcul: aproximativ abandonau şcoala după clasa a VIII-a. Să intri la liceu doar pe baza notelor din şcoală nu este o soluţie”, a spus ministrul Educaţiei.
În luna februarie, Valentin Popa declara că se gândeşte la o schimbare în sistemul de învăţământ pentru admiterea la liceu. Propunea ca media claselor 5-8, care în prezent contează în proporţie de 20% la admitere, să fie calculată doar din tezele de la materiile de bază.
Astfel, tezele ar urma să se dea în acelaşi timp, la nivel naţional şi să aibă subiect unic.
Propunerea a venit ca răspuns la iniţiativa asociaţiilor de părinţi, care au cerut revenirea la examenul de admitere şi renunţarea la evaluarea naţională.
Conform propunerii pe care ministrul Valentin Popa le-a prezentat-o părinţilor, tezele din gimnaziu, la română şi matematică în clasele a 5-a, a-6-a şi a 7-a, plus istorie sau geografie într-a 8-a, ar urma să devină nişte testări naţionale, astfel încât, elevii să fie evaluaţi, în mod echitabil, la aceleaşi subiecte.
Media lor va conta în proporţie de 20% la admiterea la liceu, pe lângă examenul de evaluare naţională de la sfârşitul clasei a 8-a.
Sursa: Observator antena 1