Vicepreședintele PSD Doina Federovici a reacționat luni față de presiunile publice exercitate de președintele Iohannis asupra primului-ministru Viorica Dăncilă, susținând că această atitudine este „toxică” pentru stabilitatea politică și că urmărește provocarea majorității parlamentare de a declanșa procedura de suspendare.
„Toate aceste declarații certărețe și mai ales acea amenințare a domnului președinte împotriva doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă au un conținut toxic pentru stabilitatea politică din România și afectează guvernarea. Toate ieșirile din ultima perioadă ale domnului președinte au fost presărate cu încălcări conștiente ale unor limite și atribuții prezidențiale prevăzute în Constituție. În opinia mea este o încercare disperată de a provoca o suspendare din partea majorității parlamentare care să-l relanseze în campania electorală. Este însă clar că românii nu au nimic de câștigat din acest conflict provocat de domnul Iohannis și e condamnabil faptul că președintele joacă stabilitatea țării la ruleta electorală”, a declarat Doina Federovici.
Vicepreședintele PSD a mai precizat că în partidul pe care îl reprezintă nu a discutat și nici nu intenționează să ia în discuție un scenariu al suspendării, tocmai pentru a se evita escaladarea conflictului instituțional provocat de președinte. „Noi vrem să guvernăm. Asta e prioritatea noastră. Pentru asta ne-au ales oamenii. Economia merge bine, veniturile românilor au crescut și vor mai crește, șomajul e la cel mai mic nivel, a început dotarea și modernizarea spitalelor și se iau măsuri importante pentru intensificarea investițiilor. Conflictul politic este ultimul lucru de care avem nevoie acum, deci vom face tot ce se poate pentru a evita escaladarea acestei învrăjbiri pe care o caută cu orice preț domnul președinte”, a mai subliniat social-democrata.
E concurs de spus tampenii la PSD. Doamna, sunteti pe locul intai, da’ aveti grija ca Rotaru vine tare din urma!! Nu va lasati, keep up the good work! Imi pare rau, nu stiu sa o spun in ruseste, asa cum, cu siguranta, v-ar placea!
S-o crezi mata!