Un primar din Botoşani pare să fi găsit soluţia pentru a reduce numărul celor care aşteaptă bani de la stat. A angajat la primărie un psiholog şi, împreună cu asistentul social, a căutat locuri de muncă. Iar cine a refuzat să lucreze a pierdut ajutorul.
Aşa s-a ajuns că, de la “comună leneşilor”, cum era supranumită localitatea, zona să fie acum un exemplu.
La Dângeni – în Botoșani – erau acum 3 ani – aproape 400 de persoane care trăiau de pe urma ajutorelor sociale deşi erau bune de muncă.
Cum numărul lor continuă să crească, primarul a căutat soluţii ca să oprească fenomenul.
Reporter: A fost greu să vă găsiţi un loc de muncă până acum?
Dumitru, fost asistat social: Mi-a fost greu să găsesc pe plan local.
Reporter: Cât aţi stat acasă fără să munciţi?
Dumitru, fost asistat social: Am stat vreo 5-6 ani.
Eugen, fost asistat: Vreo 14 ani am luat ajutor social.
Reporter:Şi când era mai bine?
Eugen, fost asistat: Acum e mult mai bine.
Ca să obţină aceste rezultate edilul a anagajat un psiholog la primărie. Apoi – împreună cu asistenul social – a întocmit o bază de date cu calificarea fiecărui localnic.
Datele au fost trimise ulterior Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Botoşani.
Teodor Dimitriu, director AJOFM Botoşani: ”Agenţii economici din judeţul Botoşani au o mare problemă. Nu îşi găsesc oameni pentru a fi angajaţi şi aici mă refer la meseriile în construcţii, confecţii şi servicii.”
Cei de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă spun că exemplul primarului din Dângeni ar trebui urmat.
Cătălin Rotundu, primar: “La început a fost foarte greu pentru că era mai comod să stea acasă decât să depună un efort şi să meargă la serviciu.”
Denumită în trecut “comună leneşilor” Dângeni mai are acum doar 7 asistaţi sociali.
În toată ţara erau în 2017, 280.000 de români buni de muncă dar care nu îşi cauta concret o slujbă.
Sursa: Stirile ProTV