Senatorul social-democrat Lucian Trufin a anunțat vineri, într-o conferință de presă, programul vizitei, la Botoșani, a ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Oficialul va vizita, duminică, Târgul Expoziţional de Miei, Pielicele, Plante Tehnice şi Produse Tradiţionale organizat în cadrul Staţiunii de Cercetare Popăuţi. În cadrul programului de lucru pe care ministrul agriculturii îl va desfășura în judet, vor fi inspectate și amenajarile de irigat de la Ripiceni-Stânca și Manoleasa, pentru a căror repunere în funcțiune au fost alocate fonduri guvernamentale și pentru care a mai efectuat în vara anului trecut si alte vizite de lucru.
În vizita sa la Manoleasa, ministrul va primi și distincția de Cetățean de Onoare al localității.
”Vorbim de un ministru performant al Guvernului PSD, un ministru cu un program foarte încărcat. Anul trecut, domnul ministru a fost de patru ori în județul Botoșani, personal s-a preocupat de activitățile de modernizare și reabilitare a Stației principale de la Manoleasa. Astăzi, fermierii din acea zonă beneficiază de apă gratuită pentru irigarea culturilor. Domnul primar al comunei Manoleasa, Cristi Aroșculesei, a promis de anul trecut că, dacă după 20 de ani în acea comună va fi refăcută acea stație de pompare, va oferi titlul de cetățean de onoare domnului ministru. Cred că e o recunoaștere”, a spus Trufin.
Bravo, d-le ministru… oasia, la oaie trage. Din partea noastra, a celorlalti, pentru dvs si pentru toti PSD-stii, va rog sa primiti cadou un miel…